Bibliotecă în aer liber la Durlești. Inițiativa voluntarilor salutată de localnici
Embed:
O nouă bibliotecă stradală pentru cei pasionați de lectură. Aceasta a fost amplasată în oraşul Durleşti din municipiul Chişinău, chiar în inima localității, în scuarul "La Cişmele". Oamenii au posibilitatea să ia acasă cartea preferată, dar trebuie să o returneze.
Iniţiativa aparţine grupului de voluntari "Pentru spaţii publice în Durleşti".
"Am fost plăcut surprinşi că unii din locuitori deja au adus cărţi acolo, unele deja au fost luate, sperăm că acestea or să revină la locul lor. Scopul este ca cetăţenii să vină, să vadă biblioteca, să îşi ia cărţi pentru citire şi să le aducă înapoi.", a spus IInna Vrînceanu, locuitoare a oraşului Durleşti.
Oamenii au salutat iniţiativa voluntarilor.
"O să îndemn locuitorii să aducă cărţi, fiindcă în mare parte sunt cărţi pentru copii pe care le-au citit acasă şi să împartă cu alţi copii care poate nu au acces la bibliotecă, care este puţin mai departe."
"O să citească care o să fie cititor şi care iubeşte cărţile, dar care nu, o să stea în telefoane."
"Am părere că o să vină să citească, cu timpul tineretul o să înceapă a înţelege. Eu nu departe trăiesc şi o să vin şi eu să citesc."
Totuşi, unii au spus că hoţii nu dorm niciodată, chiar și atunci când vine vorba despre cărţi.
"Se fură, da, se fură, iată credeţi că puneţi acum? mâine nu o să fie!."
Primele biblioteci stradale din ţara noastră au fost inaugurate în anul 2014.