Talibanii le-au interzis frizerilor din Afganistan să radă sau să tundă bărbi
Talibanii le-au interzis frizerilor din provincia Helmand din Afganistan să mai radă sau să tundă bărbile clienților, spunând că astfel încalcă interpretarea legii islamice. Oricine nu se supune noii reguli va fi pedepsit, a anunțat poliția religioasă talibană, informează BBC.
Unii frizeri din capitala țării, Kabul, au spus că au primit și ei ordine similare. „Nimeni nu are dreptul să se plângă”, se putea citi într-un aviz postat de talibani, conform BBC. „Luptătorii vin mereu și ne ordonă să nu mai tundem bărbile.
Unul dintre ei mi-a spus că pot trimite inspectori sub acoperire să ne prindă”, a dezvăluit un frizer din Kabul. Un alt frizer, care conduce unul dintre cele mai mari saloane din oraș, a spus că a primit un telefon de la cineva care pretindea că este oficial al guvernului. L-a instruit să „nu mai urmeze stilurile americane” și să nu radă sau să tundă barba vreunei persoane.
Frizerii, sub protecția anonimatului, s-au arătat nemulțumiți de faptul că din cauza noilor reguli, își câștigă din ce în ce mai greu existența.
„Mulți ani, salonul meu era recunoscut pentru că tinerii se bărbiereau după dorința lor, în ton cu moda. Acum, nu mai are rost să continuăm această afacere. Saloanele de modă și frizeriile devin afaceri interzise. Aceasta a fost meseria mea de 15 ani, dar nu cred că mai pot continua”, a spus unul dintre frizeri pentru BBC.
„Clienții nu își mai îngrijesc barba, nu vor să devină ținte pentru luptătorii talibani pe străzi. Vor să arate ca ei, ca să treacă neobservați. Nimănui nu-i mai pasă cum arată barba sau părul”, a afirmat frizerul, care s-a plâns că afacerea sa se duce de râpă, în ciuda reducerii prețurilor.
În timpul primului regim taliban, între 1996 și 2001, islamiștii duri au interzis coafurile și au insistat ca bărbații să poarte barbă. După 2001, bărbieritul a devenit popular și mulți bărbați afgani au mers la frizerii pentru a-și rade bărbile.
Actualele instrucțiuni sugerează o revenire la hotărârile stricte din trecutul regim taliban, în ciuda promisiunilor unei forme de guvernare mai blânde.