Criză energetică gravă în China. Creșterea importului de cărbune ar fi o soluție
China se confruntă cu o puternică criză energetică, deoarece lipsa de aprovizionare cu cărbuni, înăsprirea standardelor ecologice în ceea ce privește emisiile de carbon și cererea puternică din partea producătorilor și a industriei au împins prețurile cărbunelui la niveluri record și au declanșat restricții de utilizare pe scară largă.
Pe măsură ce criza cuprinde industria din nord-estul Chinei, înalții oficiali chinezi se confruntă cu presiuni pentru a crește importurile de cărbune pentru a menține luminile aprinse, fabricile deschise și chiar alimentarea cu apă în unele zone ale țării, scrie Reuters, citată de Digi24.
Cel puțin 15 companii chineze au declarat că producția a fost întreruptă din cauza restricțiilor referitoare la consumul de energie, în timp ce mai mult de 30 de firme listate în Taiwan, cu operațiuni în China, au încetat să lucreze pentru a respecta limitele de consum.
Deficitul de energie a afectat producţia în industrii din mai multe regiuni din China şi afectează perspectiva creşterii economice, într-un moment în care a doua cea mai mare economie din lume dă deja semne de încetinire.
Industria oțelului, aluminiului și cimentului a fost puternic afectată. Hârtia și sticla ar putea fi următoarele industrii care se vor confrunta cu întreruperi ale aprovizionării, au spus analiștii. Au fost afectați și producătorii de substanțe chimice, coloranți, mobilier și soia.
Cu lipsa de energie electrică provocată de aprovizionarea insuficientă cu cărbune, guvernatorul provinciei Jilin, una dintre cele mai afectate zone din China, a cerut creșterea importurilor de cărbune.
Pe rețelele sociale au apărut postări și imagini care arătau că lipsa de energie din nord-est a oprit semafoarele, lifturile din clădirile rezidențiale și a afectat semnalul telefoanelor mobile. Un oficial din Jilin a avertizat chiar că lipsa de energie electrică poate perturba alimentarea cu apă în orice moment. Ulterior și-a cerut scuze pentru declarațiile care au provocat îngrijorare.
Orașe precum Shenyang și Dalian, care găzduiesc peste 13 milioane de oameni, au fost afectate, cu întreruperi la fabricile deținute de furnizorii unor companii globale precum Apple și Tesla.
Goldman Sachs a estimat că până la 44% din activitatea industrială a Chinei a fost afectată de lipsa de energie electrică, provocând o scădere de 1 punct procentual a creșterii PIB-ului în trimestrul trei și o scădere de 2 puncte procentuale din octombrie până în decembrie.
China, cel mai mare consumator de energie din lume și sursă de gaze cu efect de seră pentru încălzirea climei, a declarat că își propune să aducă emisiile de carbon la un nivel minim până în 2030 și să ajungă la zero emisii până în 2060.