Poliția, cu OCHII în patru din 1 octombrie, după sporirea cazurilor Covid-19
sursa foto: publika.md
Poliția anunță razii în toată țara începând cu 1 octombrie. De la ora 20.00 și în zilele de weekend, oamenii legii vor intensifica activități de verificare a respectării măsurilor de sănătate publică pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19.
Scopul acţiunilor este protejarea sănătăţii cetăţenilor şi prevenirea desfăşurării unor activităţi care ar putea duce la creşterea numărului de infectări.
În acest context angajații poliției îndeamnă cetățenii să respecte prevederile legale și să nu le privească doar ca pe obligații:
- Indiferent dacă vă aflați la cumpărături, în restaurante, mall-uri, piață sau pe stradă, respectați măsurile de protecție sanitară!
- Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct sau interacționați cu un număr mare de persoane;
- Feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe sau obiecte comune de către un număr mare de copii;
- Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familie;
- Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți;
- În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane;
- Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura.
Amintim că, măsurile au fost aprobate în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din 22 septembrie curent.