Spitalele cu profil COVID devin neîncăpătoare. Zilnic, 500 de moldoveni necesită internare
Embed:
Secțiile cu profil COVID din țară au devenit neîncăpătoare. Din cele 308 paturi de la Terapie Intensivă, doar 19 sunt libere. Potrivit autorităților, zilnic, 500 de moldoveni necesită internare. Se întâmplă din cauza exploziei de infectări din săptămâna trecută, în creștere cu 12 la sută față de cea precedentă. Și numărul persoanelor care pierd lupta cu boala a crescut cu 59% în aceeași perioadă.
„Pe parcursul săptămânii precedente au fost înregistrate în total 159 de decese asociate infecției SARSCOV. Numărul mediu de decese zilnice a crescut la peste 22 pe zi, deci, în fiecare zi, în medie am înregistrat 22 de decese ceea ce este mai înalt comparative cu săptămâna precedent când în medie înregistrăm 14 decese pe zi.”, a declarat Svetlana Nicolaescu, secretar de stat Ministerul Sănătăţii.
Responsabilii din domeniul sănătății susțin că, în prezent, cea mai critică situație epidemiologică este înregistrată în municipiul Bălți.
„Raportat la numărul de populație, Bălțiul este cea mai afectată regiune, cu o incidență înregistrată de peste 500 de cazuri la 100 de mii de populație. La fel, avem alte patru regiuni - Transnistria, Chișinău, Sângerei şi Edineţ, care au depăşit pragul de 250 de cazuri la 100 de mii de populație, pragul care a fost stabilit ca scenariul roșu.”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Sănătății.
Din cauza incidenței sporite, la Spitalul Clinic din Bălți nu mai sunt paturi libere pentru bolnavii de COVID. Din acest motiv, luni, a fost sistată activitatea Departamentului de Ftiziopneumologie a instituției medicale și transformată în secție cu profil COVID. Cei 30 de bolnavi de tuberculoză au fost internați în alte spitale.