Mitropolia se exprimă repetat împotriva ratificării Convenției de la Istanbul, care neagă existenţa bărbatului şi a femeii
Biserica Ortodoxă din Moldova şi-a reiterat îngrijorarea față de ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova, în primă lectură, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (în continuare, Convenția de la Istanbul).
Într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei se arată că, deşi denumirea acestui act juridic sugerează intenţii bune, "în detalii se ascunde […] știm cine".
"Pentru prima oară, un tratat internațional nu echivalează ”genul”, în mod clasic, cu ”sexul biologic”, dar îl definește drept ”construct social”. De aici și implicațiile ce se doresc a fi derivate – cu o astfel de încărcătură ideologică, norma de la art. 3 lit. c) vine să ne prezinte că, fiind un ”construct social”, omul se naște ”neutru”. În consecință, de aici ar rezulta că genul ar putea fi modificat de societate sau de persoană. Prin urmare, acest text neagă realitățile obiective de existență a bărbatului și a femeii", notează Mitropolia.
Mai mult, Mitropolia susine că prin Convenţia de la Istanbul se doreşte eradicarea tradiţiilor. "Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi", se arată în articolul 12 al Convenţiei.
În acelaşi timp, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe menţionează că documentul atentează la libertatea religioasă şi pune sub semnul întrebării secretul profesional a mai multor categorii sociale: doctori, psihologi, preoți, avocați, mediatori etc.
Prin urmare, Biserica Ortodoxă din Moldova se exprimă repetat împotriva ratificării Convenției de la Istanbul.
"Ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască înțelepciune și spor în fapte bune forului legislativ!", se mai arată în mesajul Mitropoliei Moldovei.