Au suspect, dar nu au dovezi. Bărbatul suspectat că ar fi incendiat maşinile unui fermier din raionul Căuşeni, liber
Embed:
Bărbatul suspectat că ar fi incendiat în timpul protestelor agricultorilor din decembrie 2020 mașinile liderului fermierilor din raionul Căuşeni așa și nu a ajuns pe banca acuzaților. Anchetatorii spun că, deşi l-au identificat la scurt timp după săvârșirea faptei, inclusiv cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, nu au destule probe pentru a-i înainta învinuirile. De cealaltă parte, agricultorul Mihail Bobicov spune că nu poate explica motivele pentru care mersul anchetei este tergiversat.
„Știți, Căuşeniul este oraș mititel. Eu cunosc cine s-a făcut. Dar dovezi.
- Doar poliția nu știe?
- Eu cred că și ei tot știu.”
Potrivit lui, incendiul s-a produs în data de 18 decembrie, când el protesta în centrul Capitalei alături de alți fermieri din țară. El consideră că totul ar fi fost pus la cale de o persoană care, în acea perioadă, ocupa o funcție de răspundere. A evitat însă să dea un nume.
„Eu știu precis că asta e legat cu protestele. Toți știu cine de la Căuşeni a ridicat fermierii și asta nu e taină. Asta știu și structurile speciale, și criminalii, și toți știu asta.”, a relatat Mihail Bobocov, agricultor.
Anchetatorii de la Căuşeni spun că nu-i pot demonstra vinovăția suspectului.
„Suntem în așteptarea rezultatelor analizei video-ului, după care, în dependență de caz, vor fi efectuate și alte acțiuni. Persoana suspectă are vârsta de 31 de ani.
- Și el nu v-a spus din ce considerente a incendiat, de ce a făcut lucrul acesta?
- La moment nu putem să facem publice careva declarații pentru a nu periclita mersul urmăririi penale.”, a declarat Sergiu Nastas, şeful Secţiei Urmărire Penală I.P. Căuşeni.
Mihail Bobicov susține că unul dintre automobilele incendiate nu mai poate fi reparat și se află în prezent la poliție. El a reușit să repare a doua mașină, care a fost mai puțin afectată de flăcări, însă lucrările l-au costat mai mult de 3 mii de euro.