Livae Nanjikana și Junior Qoloni au plecat din Insula Mono în dimineața zilei de 3 septembrie, într-o barcă cu motor mică, de 60 de cai putere. Bărbații plănuiau să călătorească 200 km spre orașul Noro de pe insula New Georgia, folosindu-se de coasta de vest a insulei Vella Lavella și a insulei Gizo ca reper.

„Nu era prima dată când făceam acest traseu și totul ar fi trebuit să fie ok”, a spus Nanjikana.

Dar chiar și pentru cei experimentați, Marea Solomon, cea care desparte Insulele Solomon de Papua Noua Guinee, poate fi dură și imprevizibilă. La doar câteva ore după ce au pornit la drum, a început o furtună care a îngreunat vizibilitatea și astfel a făcut imposibil de văzut coasta insulei după care se ghidau. „Ne-a fost greu să ne deplasăm după ce a început furtuna, însă totul s-a înrăutățit în momentul în care a picat semnalul GPS. Nu puteam să vedem încotro mergem, așa că oprit motorul și am așteptat pentru a salva din combustibil”, a povestit Nanjikana.

Au supraviețuit cu portocalele pe care le aveau la ei, cu nuci de cocos găsite în mare și cu apă de ploaie. Astfel au călătorit 400 de kilometri timp de 29 de zile, până când au fost văzuți de un pescar pe coasta din Noua Britanie, Papua Noua Guinee.

„Nu știam unde ne aflăm, dar nu ne așteptam să fim în altă țară”, a mai spus Nanjikana.

Cei doi erau atât de slăbiți încât, când au ajuns în orașul Pomio, pe 2 octombrie, au fost scoși din barcă și cărați pe brațe într-o casă din apropiere. Bărbații au fost puși sub observație medicală la o clinică, iar acum locuiesc cu un localnic din Pomio. „Acum trăiesc fericiți cu noi”, a spus gazda.

Nanjikana a declarat că experiența a avut și o parte pozitivă, cum ar fi o pauză de la haosul provocat de pandemie. „Nu știam nimic din ce se întâmplă cât timp am fost pe mare. Nu am mai auzit nimic de Covid sau altele. Abia aștept să ajung acasă, dar cred că a fost o bună pauză de la tot ce se întâmplă în lume”, a adăugat Nanjikana.