Show total în finala Ligii Națiunilor: Selecționata Franței a învins reprezentativa Spaniei
Embed:
Selecționata Franței a câștigat Liga Națiunilor UEFA. „Cocoșii galici” au învins reprezentativa Spaniei cu 2-1 în marea finală disputată pe stadionul San Siro de la Milano.
După o primă repriză în care echipele s-au studiat, în partea secundă a început show-ul. Mai întâi Theo Hernandez a lovit bara transversală, iar la atacul imediat următor „Furia Roja” a deschis scorul prin Mikel Oyarzabal.
Spaniolii au fost în avantaj doar două minute. Karim Benzema a egalat cu un șut formidabil la vinclu.
Francezii au dat lovitura de grație în minutul 80, atunci când Kylian Mbappe a profitat de o pasă superbă a lui Theo Hernandez și a înscris pentru 2-1.
„Sunt foarte fericit. Nu a fost ușor să cucerim acest trofeu, mai ales după Campionatul European la care trebuia să jucăm mai bine.”
Franța a cucerit în premieră trofeul Ligii Națiunilor. În meciul pentru locul trei, Italia s-a impus în fața Belgiei cu scorul de 2-1.
Prima ediție a acestei competiții a fost câștigată de Portugalia, în 2019.