CRIZA energetică din UE. Cererea pentru gaze naturale a industriei europene începe să scadă din cauza majorării prețurilor
„Începem să vedem tendinţa de distrugere a cererii în sectorul industrial european. Germania, Olanda şi Marea Britanie înregistrează cele mai semnificative scăderi până acum, dar trebuie să aşteptăm câteva săptămâni să vedem dacă tendinţa este confirmată, mai ales că cererea de gaze pentru încălzire va creşte”, susţine Julien Hoarau, şef la Engie EnergyScan, citează digi24.ro.
Unele companii mari consumatoare de energie au închis temporar operaţiunile deoarece a devenit prea scumpă derularea operaţiunilor. Criza i-a adus la faliment pe unii furnizori de energie şi afectează semnificativ buzunarele consumatorilor din Europa, transmite Agerpres.
„Preţurile ridicate ale gazelor încetinesc redresarea economiei europene deoarece utilizatorii industriali sunt deja afectaţi de majorare”, a apreciat Hoarau.
Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor.
Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.