Trei migranți aflați pe șine au murit după ce au fost loviți de un tren în Franța
Trei migranţi care stăteau întinşi pe şinele de tren au murit după ce au fost călcaţi de tren. O a patra persoană a fost rănită grav şi transportată la spital în stare critică. Tragedia a avut loc într-un oraş din sud-vestul Franţei.
Potrivit informațiilor, cei patru se aflau pe şinele de tren din apropierea gării Sain-Jean-de-Luz, iar în jurul orei locale 5:00 dimineaţa, au fost loviţi de un tren de pasageri care circula spre Bordeaux, relatează Sky News.
Trei dintre bărbaţi au murit pe loc, în timp ce un al patrulea a fost rănit grav. Până în momentul de faţă, anchetatorii nu au putut stabili cu exactitate ce făceau migranţii pe şine.
Doi dintre ei aveau naţionalitate algeriană, iar pentru ceilalţi doi, naţionalitatea nu a putut fi identificată.
Oamenii legii au inițiat o anchetă, care urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.