Rând imens de mașini s-a format în această dimineață la o stație de alimentare cu gaz metan
Criza energetică de pe piaţa gazelor se simte şi la staţiile peco: la o staţie de alimentare cu gaz metan din Bălți s-a format de dimineaţă o coadă lungă de peste o sută de metri.
Zeci de maşini aşteptau să facă plinul în condiţiile în care trei staţii similare ale Transautogaz și-au sistat ieri activitatea: una din Bălţi, alta din raionul Orhei şi a treia din raionul Drochia. Miercuri, Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale a declarat stare de alertă în sectorul energetic pentru a evita o eventuală criză.
Ministrul Infrastructurii, vicepremierul Andrei Spînu, a declarat că cetăţenii nu vor fi afectaţi şi că există un plan de acţiuni care va fi implementat.
Pe de altă parte, Moldovagaz a cerut joi clienţilor să reducă consumul de gaze naturale pentru ca perioada dificilă să fie depăşită mai uşor. Moldova nu are încă un contract semnat cu Gazprom, iar acordul anterior, prelungit pentru o lună, expiră la 31 octombrie.