Percheziţii matinale la Ungheni. Doi inspectori fiscali, cercetați pentru luare de mită de la agenţii economici
Doi inspectori fiscali din Ungheni sunt cercetaţi de CNA şi procurori pentru luare de mită de la agenţii economici
Vineri dimineață, mai multe percheziții s-au desfășurat la domiciliile și birourile de serviciu ale acestora din Ungheni, unde au fost depistate diferite sume de bani, în lei și valută străină.
Potrivit materialelor acumulate, inspectorii ar fi pretins de la un agent economic 40 de mii de lei pentru a nu include în actul de control abaterile constatate în urma verificărilor, desfășurate la compania acestuia. În schimb, funcționarii i-ar fi promis agentului economic că vor trece cu vederea lipsa unor acte contabile, în sumă de 600 mii de lei, dar și alte nereguli legate de lipsa foilor de parcurs sau completarea necorespunzătoare a acestora.
În urma denunțului, CNA a deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar acum câteva săptămâni, au fost transmise, sub controlul anchetatorilor, 30 de mii de lei, alte 10 mii de lei fiind primite până la denunț.
Unul din inspectori a fost reținut pentru 72 de ore, iar celălalt este în stare de libertate şi cooperează cu ofițerii de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.
La această etapă, au loc mai multe acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea întregului cerc de suspecți.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi cei doi inspectori riscă până la 10 ani de închisoare, privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 10 ani și amendă.
Reacţia Serviciul Fiscal de Stat nu a întârziat să apară. Într-un comunicat de presă, instituţia se disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității.
"Autoritatea fiscală națională va acorda tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului sus-menționat, întru elucidarea deplină a cazului respectiv", se mai arată în comunicatul Serviciului Fiscal de Stat.