IMAGINI DE GROAZĂ. O antrenoare însărcinată, atacată de un urs în faţa a zeci de copii, la un spectacol de circ (VIDEO)
O antrenoare însărcinată a fost atacată de un urs brun în faţa a zeci de copii care ţipau terifiaţi, la un spectacol de circ din Rusia. Femeia, care era îmbrăcată într-o rochie albastră, a fost trântită la pământ de animalul fioros, în timp ce alţi doi bărbaţi au încercat să o salveze. Un martor a spus că ursul nu s-a îndepărtat în ciuda loviturilor cu biciul.
Femeia a fost transportată de urgenţă la spital pentru evaluare şi tratament, dar a scăpat cu răni uşoare. S-a ales cu mai multe tăieturi şi vânătăi şi a declarat ulterior că sarcina nu a fost afectată de cele întâmplate, dar crede că acesta ar fi fost motivul pentru care animalul ar fi atacat-o, scrie observatornews.ro.
Potrivit angajaţilor circului, antrenoarea şi ursul s-au „îmbrăţişat şi împăcat” după atacul sângeros.
Spectatorii însă au dezvăluit că au văzut ursul ţinut într-o cuşcă, înainte de spectacol, într-o stare agitată, tulburată: “Acelaşi animal a mai atăcat unul dintre angajaţi şi a încercat să scape”.
Trecătorii au spus că stătea în cuşca din spate şi părea neliniştit.
Poliția a intentat o anchetă pentru a stabli care au fost cu exactitate circumstanţele producerii incidentului.
În ultimele luni, în circurile din Rusia au avut loc mai multe incidente şocante, implicând animalele sălbatice. Irina Novozhilova, din grupul pentru drepturile animalelor VITA, a cerut interzicerea folosirii animalelor în toate circurile, în ciuda faptului că astfel de spectacole sunt populare în toată Rusia.