Scurgeri în subsolul unui bloc din Capitală. Locatarii au cerut implicarea autorităţilor, însă problema nu a fost soluţionată
Ţevile vechi, ruginite şi pe alocuri sparte din subsolul unui bloc de pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al Capitalei, le dau mari bătăi de cap locatarilor. Oamenii spun că au cerut implicarea autorităţilor, însă problema nu a fost soluţionată. Astfel, în subsolul clădirii a fost pus un vas pentru a aduna apa caldă care se scurge prin găurile conductei.
"Curgea această ţeavă, iată aici se vede ce a curs şi ne-am adresat, că deja curge apa fierbinte. Este imposibil, vedeţi acolo pe scări, este incomod de ieşit cu acest vas pe scări."
Locatarii spun că apa care se scurge de la ţevile deteriorate din subsol se evaporă, iar în apartamentele de la primul etaj este umezeală. Însă autorităţile se fac că nu-i aud.
"Avem probleme cu ţevile de subsol, care de vreo două zile curg. Țevile sunt vechi şi ruginite. Ne-am adresat la ÎMGFL cu această problemă şi ne-au spus că nu au specialişti. Deşi ne-au promis că vor veni peste o săptămână, ne-am adresat a doua oară, ne-au spus că nu au specialişti.", s-a plâns Ion Macovei, locatar.
"De vreo trei ani, dacă nu mai mult, tot avem probleme cu aceste ţevi. A venit tehnicianul şi ne-a zis că trebuie reparaţie de 30 de mii de lei."
Managerul Întreprinderii Municipale pentru Gestionarea Fondului Locativ ne-a spus că nu a primit nicio sesizare în acest sens.
"- Ei cu mine nu au discutat. Ei să nu meargă să vorbească cu lăcătuşul, cu nu ştiu cine. Trebuie să vină direct la mine. Ei la mine nu au fost cu problema dată.
- Până acum nu aţi ştiut despre această problemă, da?
- La mine nu s-au apropiat locatarii, pentru asta şi există audienţa să vină să vorbească direct cu mine. De obicei, ei vorbesc prin ogradă, prin curte, cel mai des printre ei, dar nu vin concret la conducător ca să vorbească.", a spus Ruslan Selivanov, manager ÎMGFL nr. 4.
Totodată, şeful întreprinderii speră că problema va fi soluționată şi cu ajutorul locatarilor.
"Noi ne vom strădui să procurăm materialele, iar ce ține de lucrări poate va trebui să contribuie şi dumnealor.", a mai spus Selivanov.
Solicitat pentru un comentariu, şeful adjunct al Direcţiei locativ-comunale a Primăriei Capitalei, Ghenadie Dubiţa, ne-a spus că știe despre problemele reţelelor de apă din oraş, dar şi despre divergențele dintre locatari şi Întreprinderile pentru Gestionarea Fondului Locativ.
Potrivit lui, soluţiile trebuie găsite în comun, inclusiv cu contribuția financiară a locatarilor, în cazul în care sunt necesare surse pentru efectuarea lucrărilor de reparație.