Ion Chicu, dezamăgit de felul în care actuala guvernare soluționează criza gazelor
Ion Chicu se arată dezamăgit de felul în care actuala guvernare soluționează criza gazelor. Într-o postare pe Facebook, fostul premier acuză conducerea de iresponsabilitate, iar pe președintele Maia Sandu de lipsă de implicare în procesul de negocieri cu partenerii ruşi. Reacţia lui Chicu vine pe fundalul anunţului făcut de premierul Natalia Gavriliţa, care a admis că țara noastră va plăti mai mult pentru gaz.
"Ceea ce este clar la această etapă, este că preţul de achiziţionare va creşte şi respectiv va creşte tariful", a scris Ion Chicu.
Ion Chicu face trimitere şi la o înregistrare video din toamna anului 2020, când Maia Sandu candida la alegerile prezidenţiale. Atunci, ea le spunea alegătorilor că un şef de stat trebuie să se implice activ în negocierile cu Gazprom şi să se asigure că ţara va obţine un un preţ cât mai mic la gaz.
"Pentru gazul de la Gazprom noi plătim 170 şi ceva. Unde este contribuţia şi unde este prietenia lui Igor Dodon cu Federaţia Rusă ca se ne ajute pe noi ca cetăţeni, pentru că pe noi asta ne interesează, care este beneficiul pentru oameni? Da, noi vrem gaze naturale mai ieftine, asta este normal să vrem şi vrem conducători care pot să obţină acest lucru", declara Maia Sandu.
Chicu mai scrie că, "Din păcate, populismul și PR-ul ieftin sunt ca și gazul natural - nu au miros și culoare... Le simți efectul și aroma adevărată, doar când "explodează" ca gazul... Unde este responsabilitatea și rușinea, Maia Sandu? Că de contribuție, nu e rost să vă întrebăm...", a declarat fostul premier.
Postul nostru de televiziune a solicitat o reacţie din partea Preşedinţiei. Am vrut să aflăm care este opinia Maiei Sandu privind criza gazelor, cum se implică preşedintele în soluţionarea crizei, cum comentează instituția declaraţia lui Chicu, dar și care ar fi preţul corect pe care ar trebui să îl plătească țara noastră pentru gaze.
Ofiţerul de presă al Preşedinţiei, Liliana Anghel, a precizat că instituţia nu ne poate oferi un răspuns la aceste întrebări în lipsa şefului statului, care întreprinde o vizită de două zile la Viena. Anghel a promis că va reveni cu un mesaj imediat ce instituţia prezidenţială va avea ceva de comunicat în acest sens.
Amintim că, anterior, Maia Sandu a declarat că negocierile cu Gazprom sunt atribuțiile directe ale companiei MoldovaGaz.
"Sunt relaţii comerciale, contractuale între două instituţii şi aşteptăm să vedem care este aranjamentul pe care îl va obţine Moldovagaz. Există un preţ de piaţă, există o formulă care este stabilită deja şi preţul depinde de preţul la nivel internaţional."
Contractul între Moldovagaz şi Gazprom a expirat în 30 septembrie şi a fost prelungit, doar pentru luna octombrie, cu doar câteva ore înainte de expirare. În prezent, plătim 790 de dolari pentru o mie de metri cubi. Conducerea MoldovaGaz şi vicepremierul Andrei Spînu au anunţat că nu vor vorbi despre negocieri până când acestea nu se vor încheia. Guvernul l-a delegat pe vicepremierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, să negocieze contractul de furnizare a gazelor naturale. Acesta a plecat joi la Moscova, unde va discuta cu șeful-adjunct administrației prezidențiale ruse, Dmitri Kozak. Autorităţile moldoveneşti l-au invitat pe Kozak la Chişinău, însă acesta a precizat că vizita nu este posibilă, cel puţin în această săptămână.