SA „Moldovagaz” dă asigurări că va livra gaze tuturor consumatorilor din ţară
În pofida faptului că la ziua de astăzi sistemul de transport gaze naturale al Republicii Moldova funcționează la parametrii de presiune apropiate de cele critice, SA „Moldovagaz” declară că va continua să asigure aprovizionarea cu gaze a tuturor consumatorilor din țară.
Într-un comunicat de presă, compania a reamintit faptul că în istoria Republicii Moldova au existat deja perioade, în care presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută, decât în prezent. Cu toate acestea, atunci s-a făcut față situației, la fel va fi și acum.
"Asigurăm consumatorii țării că situația dificilă cu aprovizionarea cu gaze va fi depășită. Totodată, întreprinderile din grupul „Moldovagaz”, inclusiv operatorul sistemului de transport gaze, vor lucra în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar pe perioada Stării de Urgență vor acționa în concordanță cu situația și deciziile Comisiei pentru Situații de Urgență", se mai arată în comunicatul companiei.