Vaccinurile anti-COVID pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea fi disponibile în noiembrie
Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar urma să fie disponibile în prima jumătate a lunii noiembrie, susține Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase din SUA, relatează Reuters, citează digi24.ro.
Reprezentanții Administrației americane pentru Alimente și Medicamente analizează cererea Pfizer/BioNTech de autorizare a vaccinului său în două doze pentru copiii mai mici, iar grupul de consilieri externi urmează să se pronunțe pe 26 octombrie. De obicei, FDA urmează sfatul grupului său de experți, dar nu este obligată să facă acest lucru, mai scrie sursa citată de Mediafax.
Consilierii Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA vor lua în considerare recomandările privind vaccinul în cadrul unei reuniuni care va avea loc pe 2 și 3 noiembrie, contribuind astfel la luarea unei decizii finale de către directorul acestuia.
Vaccinul Pfizer/BioNTech este deja disponibil pentru cei cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.
Vaccinul anti-COVID-19 Pfizer/BioNTech a demonstrat o eficacitate de 90,7% împotriva coronavirusului într-un studiu clinic efectuat pe copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, a anunţat vineri producătorul american.
Concluziile au fost trase de speciliști în urma unui studiu la care au participat 2.268 de copii. Potrivit companiei Pfizer, 16 copii participanţi la studiu, care au primit un placebo, s-au infectat cu COVID-19, comparativ cu 3 care au fost vaccinaţi.