A furat un telefon mobil dintr-un automobil ce era parcat pe strada Paris din Capitală. Suspectul este un tânăr de 22 de ani care a fost reţinut de oamenii legii.
În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că proprietarul vehiculului a lăsat geamul deschis, bănuitul a profitat de acest lucru şi a sustras telefonul. Prejudiciul cauzat victimei este de 4 800 de lei.
Suspectul și-a recunoscut vina. Telefonul a fost ridicat și urmează a fi întors proprietarului.
Tânărul este cercetat penal în stare de libertate pentru furt. El riscă o amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau până la 4 ani de închisoare.