Curtea Constituţională a avizat pozitiv anularea imunităţii deputaţilor. Proiectul de lege a fost semnat de 63 de deputaţ PAS
Embed:
canal tv
Deputaţii învinuiţi de corupere pasivă sau activă, trafic de influenţă, exces sau abuz de putere, îmbogăţire ilicită sau spălarea banilor ar putea fi reţinuţi, arestaţi, percheziționați sau trimişi în judecată fără încuviinţarea Parlamentului.
Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv la un proiect de lege care prevede anularea imunităţii. Documentul a fost semnat de 63 de aleşi ai Partidului Acţiune şi Solidaritate. În prezent, alineatul trei al articolului 70 din Constituţie prevede că "deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa".
Argumentul principal invocat de autorii proiectului îl constituie principiul egalităţii în faţa legii. Documentul poate fi înregistrat în Legislativ, dar dezbaterile asupra acestuia pot avea loc peste cel puţin şase luni.