Vacanța de toamnă a elevilor din instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal publice și private a fost prelungită în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivel întâi și de nivelul al doilea, municipiile Bălți și Chișinău.
Elevii se vor afla acasă în perioada 1 noiembrie - 8 noiembrie, însă orele urmează să fie recuperate. Un ordin în acest sens a fost semnat joi, 28 octombrie, de către ministrul Educației, Anatolie Topală.
Această decizie a fost luată în scopul prevenirii răspîndirii pandemiei de COVID-19, asigurării securității și protecției sănătății elevilor și angajaților din sistemul educațional.