Ex-președintele țării, Igor Dodon s-a vaccinat cu serul rusesc Sputnik V (VIDEO)
A vrut să fie primul moldovean care se va vaccina cu Sputnik-V, dar a primit serul abia după aproape opt luni de la demararea campaniei de imunizare. Igor Dodon s-a lăudat pe Facebook că şi-a administrat vaccinul rusesc și a postat și un video.
"Aşa că, stimaţi prieteni, vaccinaţi-vă, e singura soluţie să trecem mai repede. Şi nu doare deloc! Aşa că, Doamne ajută, tuturor!"
Liderul PSRM a scris că a ales serul Sputnik-V pentru că îl consideră cel mai eficient. La sfârşitul lunii iunie, Igor Dodon a venit la maratonul de vaccinare pentru a se imuniza cu Sputnik V. După mai bine de o oră, în care a făcut baie de mulţime şi zeci de poze cu cei care stăteau la coadă, politicianul a plecat grăbit, motivând că avea programată o vizită la Ungheni. Atunci, liderul PSRM a spus că se va vaccina altă dată. Moldova a primit gratuit peste 200 de mii de doze de Sputnik-V din partea Rusiei. Între timp, OMS a suspendat procesul de aprobare a serului rusesc. Decizia a fost luată după ce au fost depistate probleme în procesul de producție a vaccinului, în cadrul unei inspecții din luna mai.