Sicilia înghiţită de ape. Sute de oameni evacuați şi duşi în adăposturi, o persoană a decedat
Un ciclon format pe Marea Mediterană a făcut prăpăd în Sicilia. Mai multe localități sunt de nerecunoscut după ce viitura a rupt poduri, a dărâmat case şi a pus copaci la pământ. Numărul victimelor creşte pe măsură ce salvatorii ajung în zonele izolate.
În 24 de ore a plouat cât în trei luni în regiuni întinse din sudul ţării. Cel mai rău este în Sicilia şi Calabria, unde numeroase zone sunt sub ape. Pe șosele s-au format torenți uriași care au spulberat totul în cale. Zeci de maşini au fost aruncate pe câmp, după ce au fost purtate de ape pe zeci de metri distanță. Viitura a rupt poduri şi a smuls asfaltul de pe drumuri.
Oamenii din mai multe sate au fost evacuați şi duși în adăposturi, după ce localitățile lor au fost înconjurate de ape. Un cuplu a fost surprins de ape pe drum, în mașină. Au ieșit din autoturism în speranța că se vor salva, însă au fost luați de viitură.
Vijelia, comparabilă cu un uragan, s-a format săptămâna trecută deasupra Mării Mediterane. Italienii pun violența fenomenului pe seama schimbărilor climatice şi avertizează că astfel de viituri vor fi din ce în ce mai dese.