Aisberg de 4 tone remorcat din Groenlanda, adus la conferinţa ONU pentru climă de la Glasgow
La Conferinţa ONU pe tema climei, de la Glasgow, ziua de ieri a fost dedicată tinerilor. Câţiva militanţi, în frunte cu Greta Thunberg, au fost invitaţi să ia cuvântul şi nu şi-au ascuns deloc nemulţumirea faţă de rezultatele conferinţei. Ei s-au alăturat apoi unui mare protest, unde discursurile au fost şi mai severe. Pentru a fi mai convingători, câţiva activişti au adus la Glasgow un aisberg care se topeşte văzând cu ochii, asemenea banchizelor de gheaţă de la poli, relatează Observatornews.ro.
„Două săptămâni de laude pentru actuala stare de lucruri şi de bla-bla-bla! Oamenii cei mai afectaţi, din regiunile cele mai afectate, nu au fost luaţi în seamă.”, a reproșat Greta Thunberg.
Vedeta mondială a tinerilor ecologişti a fost, ca de obicei, foarte severă. În opinia ei, conferinţa de la Glasgow este doar o mare operaţiune publicitară, iar liderii politici se tem să ia măsurile care pot salva planeta, chiar cu preţul unor efecte economice grave. Chiar preşedintele conferinţei a fost nevoit să-i dea dreptate.
Greta şi colegii ei de generaţie au ieşit apoi în mijlocul sutelor de manifestanţi, cei mai mulţi tot tineri, care cereau, şi ei, acţiuni concrete pentru limitarea schimbărilor climatice.
„Nu este un secret că această conferinţă, COP26, este un eşec. Ar trebui să fie evident că nu putem soluţiona o criză prin aceleaşi metode care au dus la ea de la început.”, a remarcat Greta Thunberg.
O organizaţie ecologistă a avut ideea să aducă în faţa delegaţilor, la conferinţă, o dovadă concretă a încălzirii globale. Este vorba de un aisberg remorcat din Groenlanda, care cântărea patru tone când a fost instalat în faţa sălii unde au loc lucrările.
În clima scoţiană, gheţarul se topeşte rapid dar militanţii avertizează că, deşi la poli este mai frig, şi calotele glaciare se reduc, anual, cu zeci de miliarde de tone de gheaţă. Iar efectele se simt pe întreaga planetă, prin intensificarea fenomenelor meteo extreme.
Protestele de la Glasgow continuă şi astăzi. Tinerii ecologişti speră că vocile lor se vor auzi mai puternic din stradă, după ce, la conferinţă, nu au fost luate în seamă.