Ilan Șor, mesaj de ziua Orheiului: Între noi a fost dragoste la prima vedere
Orheiul este o parte din inima și viața mea și va fi pentru totdeauna așa și voi face tot posibilul ca locuitorii acestui oraș să trăiască bine. Acesta este mesajul liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, transmis cu ocazia Hramului Orheiului. Potrivit fostului edil al orașului, începând din 2015, Orheiul a fost transformat dintr-un un oraș distrus într-o oază de fericire, confort și prosperitate.
„Istoria relației noastre nu este despre investiții sau politică, ci despre iubire. Dragoste la prima vedere. Venind în minunatul oraș Orhei, fără să locuiesc acolo, ați crezut în mine, și anume că mă voi face luntre și punte, dar voi realiza tot ce promit. Acest mandat de încredere, pe care mi l-ați oferit în 2015, îl voi purta cu mine toată viața. De aceea, indiferent de vremurile grele, ușoare sau bune, niciodată, pentru nicio secundă nu am scos Orheiul din suflet, din minte și inimă. Viața dumneavoastră înseamnă viața mea. Iată de ce problemele voastre sunt și problemele mele”, a spus Ilan Șor în adresarea sa.
Liderul Partidului „ȘOR” a mai spus că, în ultimii ani, au fost realizate numeroase proiecte de infrastructură, iar Orheiul a devenit cel mai bun oraș din țară și din regiune, iar lucrurile bune pentru Orhei nu se vor opri aici.
„Da, mai avem multe de făcut, dar vă asigur că, în curând, partidul nostru va veni la guvernare și vom putea realiza proiecte globale. V-am promis și mă țin de cuvânt: nivelul de dezvoltare al orașului Orhei va fi foarte înalt. În curând, vom deschide o universitate. Știți că am în plan și alte proiecte economice privind dezvoltarea orașului nostru drag, Orhei. Cel mai important este că vă iubesc! Indiferent de cât de greu va fi, indiferent de situație, vom fi împreună până la sfârșit. Atât timp cât suntem uniți, vom fi de neînvins. Vă felicit cu ocazia Hramului orașului nostru natal! Orheiul va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre și vom face tot posibilul ca locuitorii acestui oraș să trăiască bine. Vă mulțumesc! La mulți ani, Orhei!”, a conchis Ilan Șor.