Au ajuns la limita disperării. De 10 ani, locuitorii unei străzi din Capitală nu au un sistem de canalizare
Oamenii care locuiesc pe strada Anatol Popovici din sectorul Botanica al Capitalei deja de zeci de ani nu au un sistem de canalizare. Ei au ajuns la limita disperării şi se plâng că bat la uşa autorităţilor în fiecare an, dar fără folos.
"Am fost şi la primărie şi la pretură şi ne-am adresat. Ne-au promis că ne pun în proiectare, că vor rezolva problema, iar la sfârşitul anului 2021 suntem în acelaşi punct", a spus Eugenia Pîlci, locuitoare a sectorului Botanica.
"Zeci de ani umblăm şi ne adresăm la toate uşile de la toate instituţiile Chişinăului. Noi ne limităm în a folosi apa, scăldăm mai puţin copiii. De două ori pe lună trebuie să chemăm maşina, dar dacă cândva costa 300 de lei, acum costă 500", a menționat Valeriu Panțureac, locuitor al sectroului Botanica.
Mai mult, din cauza scumpirilor din ultima perioadă, aceştia afirmă că au crescut şi cheltuielile pentru evacuarea apei reziduale:
"1 000 de lei pe lună nu ne ajunge să scoatem apa poluată. S-a majorat preţul la gaze, se majorează şi la apă, la curăţat rezervoarele, în lanţ merg toate. Eu sunt pensionar, iar pensia nici pe gaz nu îmi ajunge".
"Tăcem, muncim şi mergem înainte ca turma de oi. 1400 de lei pe lună, la 12 luni plus apa. La copii le spunem să nu cheltuie multă apă, să iasă repede din baie pentru că se umple groapa. Dar cel mai important este că strada aceasta are 200 de metri, ea nu are kilometri".
Localnicii sunt îngroziţi și povestesc că o vecină a ajuns imobilizată la pat după ce s-a prăbuşit în toaleta din curte:
"A căzut în toaleta de afară şi şi-a rupt piciorul. De jumătate de an doamna nu poate ieşi din casă, stă la pat".
Contactat telefonic, pretorul sectorului Botanica, Diana Guba, ne-a spus că în acest sector sunt trei zone fără sistem de canalizare. Potrivit pretorului, autorităţile au emis mai multe demersuri către Direcţia Construcţii Capitale pentru ca strada să fie inclusă în programul municipal pentru lucrări de construcţie a sistemului centralizat de canalizare.