Centrul comunitar din Căușeni, construit din bani olandezi, rămas cu ușile încuiate. Autoritățile raionale nu au cu ce întreține clădirea
Într-o țară în care nu avem suficiente instituții destinate copiilor aflați în situații de risc, iar în multe dintre cele care există, dotarea lasă de dorit, autoritățile se dovedesc a fi incapabile să primească și mana cerească.
Peste 3 milioane de lei! Atât a investit o fundație olandeză de caritate în construcția unei case comunitare în orașul Căușeni, care așa și nu a fost inaugurată.
Edificiul atât de necesar a fost finisat acum mai bine de jumătate de an, și urma să fie preluat gratuit de autoritățile din Căușeni.
Reprezentanții de la Consiliul Raional, care și-au asumat angajamentul de a crea serviciul de îngrijire a copiilor, spun însă acum că nu au bani pentru a întreține clădirea, care rămâne cu ușile încuiate.
În curtea casei comunitare eram așteptați de directorul executiv, Ruslan Ciobanu: "Ceea ce avem noi în spatele nostru, este un sediu care a fost preconizat pentru copiii în situații de risc din raionul Căușeni, copii care sunt abuzați în familiile lor biologice, de părinții lor, și care au nevoie provizoriu, temporar de un adăpost unde să fie cazați".
Centrul comunitar poate găzdui până la 11 copii. Este dotat cu 7 dormitoare, o cameră de zi, sufragerie și 4 blocuri sanitare.
E nou și utilajul sanitar, la fel ca și electrocasnicele.
În curtea centrului a fost amenajat un teren de fotbal și baschet, precum și un spațiu de joacă pentru copii. Lucrările de construcție a edificiului a început în 2019.
"A fost, în totalmente construit de o fundație de caritate "Help de kinderen van Orhei te Moldavie" din Olanda. Ideea a venit din partea Direcției Asistență socială, care ne-a rugat să contribuim la crearea acestui serviciu prin a costrui un bloc, în care să poată implementa acest serviciu precum", a menţionat Ruslan Ciobanu.
Casa comunitară a fost ridicată în vecinătatea centrului de zi "Grația" destinat, în special copiilor din familii social-vulnerabile. Proiectul a fost inițiat în 2008, tot din contul fundației olandeze de caritate. În prezent, centrul este frecventat de 25 de copii, care vin aici pentru a-și face temele și de a beneficia de căldura care de cele mai multe multe ori nu o găsesc în familii.
Bonus la toate, au parte și de un prânz cald.
"O mare parte dintre copii sunt din familii social vulnerabile. Avem și copii care sunt din familii care au nevoie de suport, anume de supraveghere pe timpul zilei. În afară de asistența cu temele de acasă, sunt activități extrașcolare, cum ar fi engleza, lucrul manual și activități educativ - distractive", a declarat Zinaida Ciobanu, coordonatoarea Centrului de zi "Graţia".
Fundația olandeză și-a asumat cheltuielile de întreținere a centrului de zi, inclusiv plata salariilor pentru cei 9 angajați. Ideea de a construi alături o casa comunitară, le-a venit investitorilor străini acum patru ani, după o discuție cu administrația raionului Căușeni.
"Înțelegerea verbală a fost că partea olandeză oferă terenul și sediul gata construit.
- Absolut gratuit?
- Absolut gratuit. Olandezii și-au onorat partea lor, și-au onorat cuvântul", a spus Ruslan Ciobanu.
Lucrările au durat doi ani și au costat peste 3 milioane de lei. Președintele fundației olandeze, Andre van Oort, susține că toți banii provin din donații, iar strângerea de fonduri a avut loc în Olanda.
"Am identificat mai mulți sponsori, am organizat campanii de donații în școli, biserici, am organizat diferite acțiuni pentru adunarea fondurilor, inclusiv concerte și vânzări de mărfuri. Unii agenți economici au donat 500 de euro, au fost însă și copii, care au adus 10 euro din economiile lor. Am organizat strângerea de fonduri în timpul nostru liber. Am făcut acest sacrificiu pentru că am promis să construim acest centru", a menţionat Andre Van Oort, fondatorul Fundaţiei "Graţia".
Voluntarii din Olanda spun că au avut o înțelegere cu autoritățile de la Căușeni să preia edificiul în gestiune imediat după finisarea lucrărilor de construcție. Consiliul Raional urma să angajeze personalul necesar și să aloce un buget pentru achitarea salariilor și întreținerea clădirii.
"Prima mea reacție a fost indignare. Nu noi am cerut ajutor pentru ceva, nouă ni s-a cerut ajutorul pentru ceva ce ține de responsabilitatea lor, nu a noastră. Nu au putut să se gândească la faptul că în scurt timp va fi terminată clădirea și vor trebui să găsească bani pentru ca instituția să funcționeze? Au avut patru ani pentru a se gândi de unde să ia bani", a menţionat Andre Van Oort.
Șeful adjunct al Direcției Asistență Socială din Căușeni, Eudochia Golan, recunoaște că proiectul privind construcția casei comunitare rămâne unul foarte important pentru raionul Căușeni.
"Problema copiilor cu un comportament deviant, sau copiii care au nimerit în situații dificile, este nu numai în raionul Căușeni. Acești copii, noi am putea să-i direcționăm, să-i referim la serviciul Casa Comunitară, unde ar putea primi serviciile așteptate", a spus Eudochia Golan.
Pentru ca centrul să devină funcțional, sunt necesari 10 angajați, iar bugetul anual de întreținere și salarizare constituie aproximativ un milion de lei. Oleg Cuciuc susține că adminsitrația raionului ar fi fost pusă într-o situație neplăcută de către investitorii străini.
"Ei ne-au pus într-o situație, când au făcut toată construcția, n-au găsit bani, și au venit la noi, hai ajutați-ne. La jumătate de an, sau la sfârșitulul anului", a precizat Oleg Cuciuc.
Administrația raionului spune că în prezent, nu-și poate permite acest serviciu.
"Declar cu toată sinceritatea. La moment, în soldul disponibil, avem doar 4 mii 800 de lei. Normal că ei necesită cu cât mai mult, cu atât mai bine", a afirmat Oleg Cuciuc.
Autoritățile raionale recunosc că cel mai probabil, nu vor putea prelua centrul comunitar în gestiune nici anul viitor. În raionul Căușeni sunt câteva sute de copii aflați în situații de risc.