Preşedintele Zelenski promite recompense financiare celor care se vaccinează
sursa foto: publika.md
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat luni acordarea unei recompense financiare ucrainenilor care se vaccinează anti-COVID-19 pentru a-i încuraja astfel să se imunizeze pe compatrioţii săi în mare parte reticenţi, informează AFP.
"Fiecare persoană care a primit două doze va putea primi 1.000 de grivne", adică aproximativ 35 de euro, o sumă importantă pentru una dintre cele mai sărace ţări din Europa, a anunţat preşedintele Zelenski, în contextul în care mai puţin de o treime din ucraineni s-au vaccinat cu schema completă, scrie agerpres.ro.
Persoanele vaccinate pot cheltui apoi această sumă pentru un abonament la o sală de sport, pentru a merge la cinema, la teatru, la muzeu sau pentru a plăti o călătorie internă cu trenul sau cu avionul.
"Este un sprijin pentru industriile cel mai grav afectate" de măsurile restrictive impuse din cauza pandemiei, a spus Zelenski.
Statul plănuieşte să atribuie 200 de milioane de euro în următoarele luni acestui program care va fi lansat pe 19 decembrie, a adăugat preşedintele Ucrainei.
Cu 442 de decese înregistrate în 24 de ore şi un sistem public de sănătate defectuos, Ucraina a fost luni a doua ţară din lume cu cele mai multe noi decese zilnice, după Rusia (1.211).
Cu o populaţie de aproximativ 45 de milioane de locuitori, Ucraina se confruntă de câteva săptămâni cu cel mai grav val al pandemiei noului coronavirus, generat de varianta Delta, mai contagioasă, dar şi cu neîncrederea publicului în vaccinuri.
Procesul de vaccinare s-a accelerat în luna octombrie sub presiunea autorităţilor care au instituit restricţii pentru cei nevaccinaţi, cum ar fi obligaţia de a prezenta certificatul de vaccinare pentru accesul în anumite locuri publice.
Până în prezent însă, doar 28% din ucraineni au primit două doze de vaccin anti-COVID-19, a declarat luni ministrul ucrainean al sănătăţii.
"Am depăşit vârful acestui val" al pandemiei, a asigurat totuşi preşedintele ţării, care a precizat că săptămâna trecută numărul cazurilor noi a scăzut cu 6%, iar cel al spitalizărilor cu 13% faţă de săptămâna precedentă.
În total, s-au înregistrat până în prezent 3,2 milioane de cazuri de îmbolnăvire provocate de noul coronavirus şi peste 77.000 de decese.