Iurie Muntean: Guvernarea ar trebui să renegocieze contractul dintre Moldovagaz şi Gazprom
Guvernarea ar trebui să renegocieze contractul dintre Moldovagaz şi Gazprom pentru a obţine o înţelegere mai avantajoasă. Aceasta ar fi o soluţie pentru a atenua efectele scumpirii gazelor naturale din ţara noastră.
De această părere este Iurie Muntean, membru al Comitetului Executiv al ”Congresului Civic”, invitat în cadrul emisiunii ”Prime Time” de la Prime.
Politicianul a menţionat că actuala guvernare a pornit prea târziu negocierile cu Gazprom şi, pentru că învaţă să guverneze din mers, ne costă foarte mult. Chiar dacă reprezentanţii Guvernului au anunţat că au negociat un contract bun, Muntean îl contrazice şi spune că gazele naturale puteau fi cumpărate la un preţ mult mai mic. În noiembrie, o mie de metri cubi ne costă 450 de dolari.
"Soluția de fapt pentru această guvernare la moment accesibil este încercarea în fel şi chip să renegocieze contractul cu Gazprom. În luna august oferta Gazprom-ului către UE pentru contractele de lungă durată era de 200 de dolari pentru o mie metri cubi. Contractul de lungă durată pe care îl are Germania cu Gazpromul este bazat pe un preţ de 220 de dolari.", a specificat Iurie Muntean, membru al Comitetului Executiv al ”Congresului Civic”.
Iurie Muntean, fost viceministru al Economiei şi deputat, a mai declarat că majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii finali va lovi dur şi în agenţii economici din ţară, iar capacitatea lor de a exporta va fi foarte mică.
"În condiţiile în care noi avem contract de liber schimb cu UE noi exportăm acolo preponderant nuci, usturoi şi miere. În rest nu suntem competitivi. Şi aşa nu suntem competitivi. Însă după un val de creşteri în ceea ce priveşte sine costul eu cred că noi o să fim aruncaţi încă mai departe de obiectivul nostru de cumva de a penetra pieţele UE.", e de părere Iurie Muntean.
Reprezentantul ”Congresului Civic” a mai declarat că actuala guvernare a venit nepregătită la cârma ţării, iar rezultatele pot fi observate în cele peste trei luni de guvernare.
"Cu aşa rezultate nu se ştie câte încă sute de zile va mai rezista economia Moldovei şi Moldova ca şi societate. Pentru că dacă în fiecare 100 de zile aceștea vor produce ca şi rezultate asemenea schimbări victorioase cu ei numesc eu cred că noi peste un an o să rămânem fără cetăţeni. "
Iurie Muntean a mai vorbit despre o lipsă de strategie de guvernare.
"Ultimele 100 de zile au demonstrat că obiective nu au, sarcini nu au, parametri de măsurare de mişcare spre atingerea respectivelor obiective şi sarcini nu au, resurse disponibile din exterior despre care ne spunea până pe 11 iulie nu au. Cu aşa guvernare moldovenii vor fi nevoiţi să supraveţuiască pe cont propriu."
Guvernul Gavriliţa a fost învestit în data de 6 august cu voturile a 61 de deputaţi PAS. Săptămâna trecută, premierul a prezentat rezultatele obţinute de Guvern în primele 100 de zile de mandat.
Printre rezultate a menţionat aplanarea crizei pandemice, soluţionarea crizei energetice şi curăţarea instituţiilor de stat de funcţionari corupţi. Oficialul a evitat să dea o notă muncii Executivului şi a spus că nu vor avea loc remanieri în echipa guvernamentală.