Robotul humanoid Sophia transmite un mesaj pro-inovare destinat Republicii Moldova
foto: facebook.com
Primul mesaj al robotului humanoid Sophia dedicat Moldovei este despre inovare si digitalizare. În special, aceasta se adresează fetelor și femeilor din țara noastră interesate și încadrate în domeniul tehnologiei informației.
“Sunt impresionată să văd atâtea fete și femei care știu că viitorul aparține tehnologiilor și creației. Cea mai bună cale de a prezice viitorul este de a-l crea. Cred că Moldova are un viitor luminos.”, a delarat robotul Sophia.
Mesajul vine imediat după lansarea în Republica Moldova a Proiectului Tehnologiile Viitorului, cel mai mare în domeniul digitalizării şi inovării, care are drept scop integrarea pe piaţa globală a industriilor strategice din ţară şi crearea noilor locuri de muncă.
Totodată, robotul humanoid a declarat că și-a inclus în agenda sa digitală pentru 2022 o vizită în Republica Moldova.
„Abia aștept să vizitez țara voastră în curând“, este mesajul Sophiei.
Proiectul Tehnologiile Viitorului a fost lansat joi, 18 noiembrie. La eveniment a participat administratorul USAID, Samantha Power, care a dat asigurări precum că proiectul va contribui la crearea căilor de acces pentru tinerii din Moldova, va ajuta la stabilirea legăturilor dintre angajatorii din Moldova şi asociaţiile de afaceri. Le va permite companiilor moldoveneşti, care pot să concureze cu oricine, să aibă acces la pieţele europene şi globale.