Foști angajați ai Primăriei Durlești ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 6,5 milioane de lei. Fiica unui fost consilier, reţinută de CNA
Fiica unui fost consilier la Primăria Durleşti a fost reţinută pentru 72 de ore. Aceasta a deţinut anterior o funcţie publică şi este cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu, în interesul unui grup criminal organizat.
Alţi foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești sunt cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc. Funcționarii au prejudiciat bugetul de stat cu peste 6, 5 milioane de lei.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, în perioada anilor 2005 - 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha.
Fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice.
Oamenii legii au stabilit că, beneficiarii terenurilor s-au dovedit a fi rude, persoane apropiate fostului consilier, dar și persoane implicate în schemă.
Ulterior, fiica fostului consilier a fost reținută. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.
În prezent, oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea întregului cerc de suspecți și pedepsirea acestora.