Mănăstirea ''Trei Ierarhi'' din Iaşi ar putea fi inclusă pe lista UNESCO
Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri, că Mănăstirea ''Trei Ierarhi'' din Iaşi are mari şanse să fie inclusă pe prestigioasa listă a Patrimoniului Mondial UNESCO.
Edilul a declarat că a semnat un protocol de colaborare şi cooperare cu managerul Institutului Naţional al Patrimoniului, Ştefan Bâlici, privind susţinerea acestui demers.
Potrivit sursei citate, documentul a fost aprobat de Consiliul Local al Municipiului Iaşi în cadrul şedinţei din 31 august.
"Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de trei ani şi are drept scop inventarierea şi protejarea patrimoniului cultural din municipiul Iaşi, cu accent pe elaborarea unui dosar de nominalizare a Mănăstirii 'Sfinţii Trei Ierarhi' în lista UNESCO. Pentru reuşita acestei iniţiative este necesar ca părţile implicate să elaboreze studii şi cercetări specifice, un prim pas reprezentându-l întocmirea, avizarea şi aprobarea documentaţiei de urbanism pentru centrul istoric al Iaşiului. De asemenea, acordul presupune dezvoltarea de proiecte de cercetare aplicată, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, cum este şi Mănăstirea 'Sfinţii Trei Ierarhi'. Primăria municipiului Iaşi va asigura fondurile necesare pentru activităţile desfăşurate în cadrul protocolului şi care nu pot fi susţinute prin personalul propriu al părţilor, va finanţa sau cofinanţa realizarea unor proiecte de conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice aflate în administrare", a declarat Mihai Chirica.
Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" a fost inclusă, la jumătatea anului 2019, în Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de cea de la Curtea de Argeş. Lista include 16 situri pretabile a fi clasate în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care s-ar putea adăuga, în funcţie de succesul demersurilor, celor nouă obiective UNESCO din România, dintr-un total de peste 1.100 de obiective din toată lumea.
Mănăstirea a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu între anii 1637 şi 1639, ca necropolă domnească, reflectând aspiraţia ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri şi forme tradiţionale cu materiale preţioase şi o decoraţie fastuoasă. A fost sfinţită în data de 6 mai 1639. Doi ani mai târziu, pe 13 iunie 1641, în cadrul lăcaşului de cult au fost aşezate moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, aflate în prezent în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În interiorul mănăstirii se află mormintele domnitorilor Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, precum şi a ctitorului aşezământului monahal. Mănăstirea a fost restaurată de arhitectul Andre Lecomte du Nouy între anii 1882 şi 1890.