Diabetul zaharat face ravagii. Peste șapte mii de moldoveni sunt diagnosticați anual cu această boală
Peste șapte mii de moldoveni sunt diagnosticați anual cu diabet zaharat, iar 400 mor din cauza complicațiilor provocate de această boală. Medicii spun că de vină este alimentația incorectă, stresul, dar şi factorii ereditari. Luna aceasta, toţi doritorii îşi pot testa gratuit glicemia la centrele medicilor de familie din localitate.
Aglaia Grigoriţa are 65 de ani şi a fost diagnosticată cu diabet zaharat în urmă cu două decenii.
„Am dat analize şi mi s-a spus că este zahărul înalt şi că trebuie să încep a primi medicamente. La început primeam o doză mai mică şi aşa s-a început. Mă simţiam foarte rău. Mă sufocam, tensiunea era ridicată şi nu puteam respira.”, a relatat Aglaia Grigoriţa, pacientă.
Medicii endocrinologi spun că diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli netransmisibile și cea mai frecventă boală endocrină.
„Diabetul zaharat de tip unu debutează mai frecvent la copii sau la tineri. Acesta este un tip de diabet autoimun cu debut foarte brusc şi lor li se administrează insulina. Cea mai mare parte a pacienților sunt cu diabet zaharat tip doi. Vorbim despre pacienții cu peste 45 de ani.”, a menționat Victoria Damașcan, medic endocrinolog, AMT Ciocana.
Specialiștii susțin că în ultima perioadă se înregistrează tot mai multe cazuri de diabet zaharat în rândurile tinerilor.
„Creşte tot mai mult numărul de copii de tip doi, ceea ce nu este caracteristic copiilor. Asta trebuie să adoptăm un mod mai sănătos de viaţă de la cea mai mică vârstă.”, a adăugat medicul endocrinolog.
Medicii mai spun că diabetul zaharat nu doare, iar deseori este depistat prea târziu.
„În cazul diabetului zaharat de tip doi primordial joacă controlele profilactice. Un diabetic are risc de 5-6 ori mai mare de a face un infarct miocardic decât unul care nu are diabet, sau poate să facă un ictus. De cele mai dese ori, cauza decesul la diabetici sunt complicațiile care sunt neglijate.”, a declarat Victoria Damașcan.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut erau în evidență aproape 120 de mii de bolnavi cu diabet zaharat. Datele mai arată că în ultimii zece ani numărul persoanelor care au fost diagnosticate cu diabet zaharat s-a dublat.
„Prevalenţa constituie 335 de cazuri la 10 mii de populație. În comparație cu anul 2010 când prevalența constituia 171 de cazuri la 10 mii de populație. În 2010 s-au înregistrat 10,7 decese la 100 mii de populaţie, iar în 2020 13, 2 la 100 de mii populaţie.”, a precizat Nelea Tabuncic, şefa Direcţiei de control a bolilor netransmisibile, ANSP.
În primele nouă luni ale anului, Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat pentru preparatele antidiabetice peste 84 milioane de lei de care au beneficiat peste 106 mii de oameni. Totodată, CNAM a mai oferit 30 de milioane de lei pentru procurarea testelor, lanțetelor și glucometrelor.