Preţul record al petrolului determină SUA să recurgă la rezervele strategice şi să interzică exporturile
Preţul record al petrolului determină SUA să recurgă la rezervele strategice şi să interzică cel puţin temporar exporturile, pentru a contribui la scăderea preţurilor-record la energie, potrivit unei scrisori adresate preşedintelui Joe Biden de către democraţii americani, scrie Reuters.
Într-o scrisoare adresată liderului de la Casa Albă iniţiată de reprezentantul din California Ro Khanna, democraţii subliniază că este nevoie de măsuri urgente pentru a asigura „energie convenabilă şi sigură pentru familiile americane”, relatează Reuters, citată de Agerpres. Scrisoarea semnată de alţi opt democraţi din Camera Reprezentanţilor îl îndeamnă pe Biden să „folosească toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a determina scăderea preţurilor la combustibil pe termen scurt”.
Anterior, 11 democraţi din Senat i-au scris o scrisoare similară şefului statului. Este de aşteptat ca marţi Departamentul american al Energiei să anunţe un împrumut din Rezerva strategică de petrol a SUA (SPR), în coordonare cu alte câteva ţări, a spus o sursă din administraţia Biden.
Joe Biden ar putea aborda acest subiect marţi într-un discurs consacrat economiei americane şi eforturilor administraţiei sale de a contracara creşterile de preţuri.
Ro Khanna a menţionat că răspunsul la inflaţie şi la preocupările americanilor constituie o responsabilitate majoră pentru democraţi, care riscă să piardă controlul în Congres la alegerile parţiale de la jumătatea mandatului de anul viitor.
„Trebuie să arătăm clar că facem tot ce ne stă în puteri pentru a combate inflaţia”, a declarat acesta pentru Reuters. Reprezentanţii democraţi mai argumentează în scrisoarea către preşedinte că o interdicţie impusă exporturilor de petrol poate îmbunătăţi aprovizionarea pieţei interne şi diminua preţurile de consum, care au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani.
În 2015, Congresul SUA a revocat interdicţia impusă cu patru decenii în urmă exporturilor de ţiţei, în urma unui acord bipartizan promovat de republicani care a prevăzut şi măsuri fără precedent de susţinere a energiei eoliene şi solare, aminteşte Reuters.
În ce-l priveşte, Biden are autoritatea legală de a declara o situaţie de urgenţă şi de a limita ori opri exporturile de petrol timp de până la un an, cu toate că unii experţi sunt de părere că sunt slabe şanse să ia o astfel de decizie.
Citeste mai mult: adev.ro/r30o4z