Un bărbat cu traumatisme în urma unui accident rutier a fost transportat la Chişinău cu echipajul SMURD
Embed:
canal tv
Un bărbat în vârstă de 33 de ani de la Vulcănești a fost transportat la Chișinău cu echipajul aero-medical SMURD Galaţi.
Potrivit IGSU, acesta a suferit diverse traumatisme în urma unui accident rutier. Pe parcursul zborului spre municipiul Chișinău pacientul nu a suferit complicații fiind monitorizat permanent de medici și paramedici SMURD.
După aterizarea elicopterului pe stadionul Dinamo din Capitală, bărbatul în stare сritică a fost preluat de Serviciul Republican AVIASAN şi transportat la Institutul de Medicină Urgentă din capitală pentru îngrijiri medicale de rigoare.
Potrivit IGSU aceasta este douăsprezecea intervenţie aero – medicală SMURD efectuată în anul 2021 pentru cetăţenii din Republica Moldova.