Proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz şi energie termică, criticat de CNA
Embed:
Centrul Naţional Anticorupţie a constatat că proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz şi energie termică în perioada rece conţine ambiguități şi nu este în concordanță cu politicile statului în domeniul bugetar-fiscal. În acelaşi timp, experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei susţin că documentul este discriminatoriu.
Astfel, ambele instituţii recomandă reexaminarea proiectului. CNA menţionează că documentul nu stipulează clar dacă există bani pentru a ajuta populaţia. În același timp, proiectul nu reglementează instituția responsabilă pentru stabilirea cuantumului corect al compensațiilor. Prin urmare, CNA recomandă ca proiectul să fie reexaminat, inclusiv cu stabilirea perioadei de implementare a legii și procedurii de alocare a mijloacelor financiare.
Totodată, experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei susţin că proiectul de lege discriminează locuitorii din sate, care nu sunt conectaţi la gaz, în raport cu cei din oraşe, care au încălzire centralizată. Şi asta pentru că ei folosesc butelii cu gaze pentru a-şi încălzi locuinţele, care la fel s-au scumpit.
De asemenea, experţii susţin că autorii proiectului sunt generoși cu locuitorii din orașe și oferă compensații inclusiv persoanelor care dețin mai multe imobile, indiferent de starea lor materială.
Reprezentanţii Centrului au expediat o scrisoare preşedintelui Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, Dan Perciun, în care menţionează că proiectul de lege trebuie ajustat. Contactat telefonic, Dan Perciun ne-a spus că se va ţine cont în lectura a doua de toate recomandările pertinente. Deputatul PAS a precizat că resursele financiare sunt prevăzute în bugetele care vor fi votate în şedinţa de joi a Parlamentului. Potrivit lui Perciun, Ministerul Finanţelor va face plăţile către Ministerul Muncii, iar cei din urmă vor transfera banii către furnizori.
Joia trecută, Parlamentul a votat proiectul în prima lectură. Astfel, cei care consumă până la 50 de metri cubi de gaze vor achita câte 6 lei și 80 de bani pentru un metru cub, iar pentru următorii 100 de metri cubi vor achita 7 lei și 90 de bani, guvernul compensând doar primii 150 de metri cubi de gaze consumați. Totodată, autorităţile vor compensa și cheltuielile pentru energia termică centralizată. Astfel, consumatorii casnici vor fi scutiți de două treimi din creşterea tarifului pentru prima gigacalorie consumată. De asemenea, mărimea ajutorului pentru perioada rece a anului a crescut de la 500 la 700 de lei.