Mesajele antrenorilor celor două echipe Sheriff și Real după meciul disputat la Tiraspol
„S-a disputat un meci deosebit, cu echipa Real Madrid. Deși am pierdut partida cu 3-0, sunt foarte fericit și mândru de băieții noștri. Nu aș îndrăzni să le reproșez ceva.”, a declarat Iurii Vernidub, antrenorul echipei Sheriff Tiraspol, în cadrul conferinței de presă, organizate după meciul disputat miercuri la Tiraspol.
Antrenorul a apreciat faptul că echipa Real a venit cu un efectiv complet, cu cei mai puternici fotbaliști.
„Acesta lucru e o dovadă a faptului că Real a tratat clubul Sheriff cu mult respect și seriozitate.”, a notat Vernidub.
Antrenorul a mai spus că tiraspolenii au dat dovadă de un joc mai calitativ în timpul partidei de aseară, comparativ cu meciul de la Madrid, în care echipa a obținut în favoarea sa un scor de 2-1.
„Faptul că am pierdut, până la urmă, nu e o rușine. În orice caz, ne-am asigurat prezența în Europa League. Acesta este deja un mare avantaj pentru clubul Șeriff.”, a menționat Vernidub.
De cealaltă parte, antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Anceloti, a apreciat prestația discipolilor săi, remarcând că meciul a fost unul care a impus o doză impunătoare de seriozitate și responsabilitate din partea fotbaliștilor.
„Am avut o etapă bună a grupelor și un meci serios. Acum vom lupta pentru primul loc în grupă, care este important în UCL. Dinamica echipei e bună. Jucăm bine, înscriem goluri. Și între membrii echipei se păstrează interconexiunea”, a menționat Carlo Anceloti.