În perioada 25 noiembrie - 26 decembrie va fi suspendat traficul rutier pe strada Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni. Circulaţia va fi sistată pentru a se efectua lucrări de reabilitare a rețelelor exterioare de apeduct și a rețelelor exterioare de canalizare.
Totodată, în perioada 25 noiembrie - 15 decembrie, traficul va fi suspendat şi pe strada Alexandru Bernardazzi, tronsonul cuprins între străzile Vlaicu Pârcălab și Mihai Eminescu. Circulaţia va fi sistată pentru executarea lucrărilor de amenajare și reabilitare a trotuarelor pe strada Alexandru Bernardazzi.
Conducătorii auto sunt îndemnaţi să ocolească zonele respective.