INCREDIBIL! Un salvator rus, declarat mort după ce a intrat într-o mină din Kuzbass, a ieşit VIU după 19 ore (VIDEO)
Un caz incredibil, calificat drept un miracol, s-a produs în mina din Kuzbass, unde zilele trecute s-a produs o explozie. Un salvator declarat mort, a ieşit din subteran după 19 ore.
Soţia şi feciorul bărbatului deja îşi luaseră rămas bun de la el, când au primit vestea că acesta e viu.
Este vorba de Alexandr Zakovreaşin, în vârstă de 51 de ani, care a coborât în mină, împreună cu echipa sa, pentru a salva minerii aflaţi în subteran. După câteva ore, cei şase salvatori nu au mai dat semne de viaţă. Oxigenul din butelii le-ar fi ajuns doar pentru 4 ore de aflare în mină, de aceea, după şase ore, salvatorii au fost declaraţi morţi.
Însă, a doua zi, după 19 ore, Alexandr iese la suprafaţă, viu şi nevătămat. "Este un adevărat miracol!", au exclamat cei care l-au întâmpinat la ieşire.
Soţia lui Alexandr "îl îngropase" deja, iar feciorul său urma să vină din Sankt Petersburg la înmormântare. Aşa că vestea că Alexandr e viu i-a lăsat fără cuvinte.
În prezent bărbatul se află la reanimare, cu intoxicaţie severă cu gaze, deshidratare şi hipotermie. Medicii spun însă că viaţa lui este în afara pericolului.
Alexandr nu-şi poate aminti exact cum a ieşit. "Eu am vrut să trăiesc. Cred că fiecare ar fi făcut la fel", a declarat el, menţionând că a leşinat de două ori, apoi a mers după suflul de are până a ieşit la suprafaţă.
În urma exploziei produse în mină, 46 de mineri şi cinci salvatori au decedat. În momentul accidentului, în abataj se găseau 285 de persoane, majoritatea reușind să se evacueze.
Comitetul local a anunțat arestarea directorului minei, adjunctului acestuia și responsabilului sectorului unde a avut loc explozia.
Aceștia sunt acuzați de nerespectarea normelor de securitate și protecție a muncii în subteran.
În regiunea Kemerovo au fost decretate 3 zile de doliu.