De duminică, aproape totul se închide în Olanda de la ora 17.00. Cine vrea să meargă în vizită trebuie să se testeze
De duminică, aproape totul se închide în Olanda de la ora 17.00, din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus.
Măsurile au fost anunțate de premierul Mark Rutte și se referă, printre altele, la magazine, baruri, restaurante, cinematografe și saloane de înfrumusețare.
Rămân deschise doar magazinele esenţiale şi e de aşteptat ca măsurile să provoace noi tensiuni, scrie digi24.ro.
Mark Rutte, premierul Olandei: "Trebuie să fim realiști, infectările zilnice sunt din ce în ce mai multe. Toate cercetările arată că ne-am schimbat prea puțin comportamentul începând cu 12 noiembrie (data restricțiilor anterioare, n.red.).
Sfatul nostru este să stați acasă cât mai mult timp posibil. În ceea ce privește vizitele, sfătuim participarea a maximum patru invitați cu vârste de peste 13 ani, iar vizitele să se limiteze la o singură gospodărie.
Dacă vreți să vizitați pe altcineva sau dacă primiți vizite, testați-vă".
Zilele trecute, protestele şi violenţele au cuprins mai multe oraşe, după restricţiile anunţate de autorităţi. Demonstranții au incendiat mașini, au spart vitrine şi au aruncat cu pietre în polițiștii care au răspuns cu tunuri cu apă și gloanțe de cauciuc.
Din cauza numărului mare de pacienți COVID, spitalele sunt nevoite să anuleze operații.
Peste 21.000 de infectări sunt raportate zilnic, în ciuda ratei de vaccinare de 85%.