Proteste violente în Iran din cauza crizei apei. Mii de oameni au ieşit la o manifestaţie în Isfahan, al treilea oraș ca mărime din ţară, fiind nemulţumiţi că autorităţile nu îi asigură cu apă potabilă. Oamenii mai spun că râul care îi aproviziona a secat după ce Guvernul a decis ca apa să fie redirecţionată spre fabricile deţinute de Gărzile Revoluționare. Protestele au escaladat rapid în violenţe. În timp ce manifestanţii au aruncat în poliţişti cu pietre, cei din urmă i-au bătut cu bâtele.
Presa internaţională scrie că au fost înregistrate şi victime, fără însă a preciza numărul lor. Iranul se confruntă în prezent cu cea mai accentuată secetă din ultimii zece ani. Săptămâna trecută, fermierii au protestat cerând despăgubiri pentru pierderile suferite din cauza lipsei apei.