În Spania a fost înregistrat un prim caz de contaminare cu varianta Omicron a coronavirusului
Spania a anunțat luni că a depistat în regiunea Madrid un prim caz de infectare cu tulpina Omicraon a covoronavirusului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, care s-a întors duminică din Africa de Sud și prezenta simptome ușoare.
Secvențierea virusului a fost făcută la Madrid, la Spitalul Gregorio Maranon.
Guvernul spaniol urmează să decidă marţi suspendarea zborurilor din țările din sudul Africii. În aşteptarea adoptării oficiale a acestei măsuri, pasagerii din ţările acestei regiuni, între care Africa de Sud, Zimbabwe, Namibia, Mozambic, trebuie să respecte o carantină de zece zile.
Noua variantă a coronavirusului, Omicron, prezintă „un risc foarte ridicat” de răspândire la nivel global, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Lista ţărilor unde este depistată varianta Omicron continuă să se mărească, fiind vorba mai ales de Europa, după ce primele cazuri au fost depistate în sudul Africii la începutul lunii noiembrie. Multe state au decis să suspende călătoriile în această regiune şi să instituie restricţii preventive.