Atacantul Robert Lewandowski a fost recompensat cu un nou trofeu, pentru cel mai prolific marcator al anului, în urma golurilor înscrise pentru Bayern Munchen şi naţionala de fotbal a Poloniei, luni seara, la Paris, în cadrul Galei premiilor „Balonul de Aur”.
„Le mulțumesc coechipierilor mei, fără de care nu aş fi golgheterul care sunt.”, a declarat atacantul la primirea distincţiei.
Cel mai bun marcator din Bundesliga, Lewandowski a doborât în sezonul trecut recordul lui Gerd Muller, marcând 41 de goluri într-un sezon, faţă de cele 40 de goluri reuşite de legendarul atacant german în ediţia 1971-1972.
Lewandowski, 33 de ani, este favorit la câştigarea trofeului ”Balonul de Aur”, avându-i contracandidaţi pe Lionel Messi şi Karim Benzema.