Ion Ștefăniță afirmă că demiterea sa este o răfuială politică. Responsabilii resping acuzațiile
Directorul interimar al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă a fost demis din funcţie după 12 ani de activitate. Ordinul a fost semnat de ministrul Culturii, Sergiu Prodan. Potrivit lui Ştefăniţă demiterea acestuia este o răfuială politică din partea guvernării. Acesta susţine că nu va contesta decizia. Reprezentanţii Ministerului Culturii susţin că directorul a fost eliberat din funcţie din cauza mai multor încălcării depistate pe parcursul activităţii sale.
Ion Ştefăniţă spune că a aflat despre demiterea sa printr-un mesaj.
''Telefonic de la secretarul de stat din domeniul culturii Ion Budeci, plus printr-un mesaj trimis de la secţia resurse umane de la ministerul Culturii.''
El susţine că tot cei i se întâmplă este o răfuială politică din partea actualei guvernări.
''Nu sunt de acord cu principiul de lucru şi viziunile pe care le am pentru acest domeniu. De felul cum am votat şi acea cafenea Guguţă, de acolo s-a început tot. Toate problemele s-au început din 18 iulie 2018. Doi. Decizia de la Circ. Complexul locativ şi business centru din preajma bisericii Constantin şi Elena şi din alte adrese.''
Potrivit lui Ştefăniţă un alt motiv care a stat la baza eliberării din funcţie este că în anul 2017 l-a dat afară pe fiul alesul poporului Lilianei Nocolăescu- Onofrei, iar, în prezent, deputatul face parte din Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.
''Sunt momente personale a unor persoane care sunt la conducerea Parlamentului, ea fiind preşedintele comisiei cultură. Evident că au butonat spre Minister că această persoană să fie revocată cât mai urgent din funcţie. Cetăţenii sunt cei care vor contesta aceste decizii pe care le ia actuala conducere a Ministerului.''
Deputata PAS Liliana Nicolăescu-Onofrei respinge toate acuzaţiile.
''Sunt aberaţii şi nu este nimic adevărat. Nu m-a interesat decât calitatea activităţii domnului Ştefăniţă. Şi atunci când am fost ministru am putut să văd că nu era cea mai bună calitate. Fiul meu a plecat scriind cerere de acolo. Nu vreau să comentez nu are nici o legătură.''
Contactat telefonic, secretarul de stat de la Ministerul Culturii, Ion Budeci, ne-a spus că Ion Ştefăniţă a fost demis din cauza mai multor încălcări depistate, însă nu a vrut să ne spună care sunt acestea. Luni, Budeci a spus că va face publice motivele. Acest lucru nu s-a întâmplat.