Marina Tauber şi-a chemat susţinătorii la un protest în faţa CEC. "Vor să ne fure victoria!"
Candidatul la funcţia de primar al municipiului Bălţi, Marina Tauber, şi-a chemat susţinătorii la un protest în faţa CEC, care urmează să se întrunească în şedinţă.
Tauber a declarat că membrii Comisiei Electorale Centrale, la indicaţiile conducerii ţării, vor să o scoată din cursa electorală.
"Maia Sandu şi puterea vor să fure victoria noastră şi şansa pentru o viaţă mai bună. Ieri, Postică a discutat cu fiecare membru al CEC, ameninţându-i. Simaţi membri ai CEC, vă rog să fiţi neutri", a declarat Marina Tauber într-o intervenţie video pe Facebook.
Ea a menţionat că trebuia să meargă la Bălţi, la o întâlnire cu alegătorii. Însă vestea că CEC se întruneşte în şedinţă pentru a o scoate din cursă a făcut-o să ia cale întoarsă spre Chişinău.
"Fac apel către toate ambasadele, misiunile acreditate la Chișinău, instituțiile competente ca să oprească acest haos. Eu merg la Chișinău și o să intru în fiecare instituție, o să vorbesc cu toți funcționarii publici. La ora 17:00 o să merg la ședința Comisiei Electorale Centrale”, a declarat Marina Tauber şi şi-a chemat susţinătorii în faţa CEC.
"Vă aştept la orele 17:00 la CEC. Eu cred că această modalitate democratică să protestăm împotriva încălcărilor şi abuzurilor faţă de noi şi faţă de alegerea bălţenilor va juca un rol important. Victoria va fi de partea noastră!", a mai spus Tauber.