Rusia a câștigat finala Cupei Davis. Daniil Medvedev l-a învins pe Marin Cilic, scor 7-6 6-2
Echipa naţională de tenis masculin a Rusiei a cucerit pentru a treia oară Cupa Davis. În finala de la Madrid, rușii au învins reprezentativa Croației cu scorul de 2-0.
Punctul decisiv a fost obținut de Daniil Medvedev, care s-a impus în fața lui Marin Cilic, scor 7-6 6-2.
În primul meci al finalei, Andrei Rubliov l-a învins după o oră și 32 de minute de joc pe Borna Gojo cu 6-4 7-6. După ce au cucerit trofeul, rușii au declanșat fiesta pe teren. Rubliov le-a făcut baie cu șampanie coechipierilor.
Rusia a mai câștigat până acum trofeul în 2002 și 2006. Este a doua ediție a Cupei Davis care s-a desfășurat într-un format nou. 18 echipe naţionale au participat la turneul final, care a durat timp 10 zile. Formațiile au fost împărțite în 6 grupe a câte trei, iar fiecare confruntare a inclus câte două partide de simplu şi câte una de dublu.