Descoperire macabră în Capitală. Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost găsit fără suflare într-un apartament de pe strada Studenților din sectorul Rîșcani. La fața locului au intervenit oamenii legii.
Preliminar, medicul-legist care a venit la fața locului nu a depistat urme de moarte violentă pe suprafața cadavrului. Potrivit vecinilor, bărbatul era o persoană calmă și nu făcea abuz de băuturi alcoolice.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.