Social-democratul Olaf Scholz, votat de parlament în funcția de cancelar al Germaniei
Nimeni nu așteaptă schimbări majore după 16 ani de stabilitate sub guvernele Angelei Merkel, dar noua coaliție dominată de forțele de centru-stânga a promis o traziție spre energia verde, o reformă digitală, o Germanie mai echitabilă și, nu în ultimul rând, o atitudine mai dură față de China sau Rusia, scrie Deutsche Welle.
Social democratul Olaf Scholz a primit miercuri dimineață votul Bundestagului pentru funcția de cancelar al guvernului de la Berlin. A fost doar o formalitate, deoarece partidele din noua coaliție dețin o majoritate confortabilă în legislativul federal. Dar chiar și așa, Scholz a primit 395 de voturi (din 707), ceea ce înseamnă că nu toți membrii coaliției au votat pentru.
Dacă s-ar fi întâmplat așa, Scholz ar fi trebuit să primească 416 voturi. Social-democratul va prelua oficial postul după o întâlnire cu președintele Frank-Walter Steinmeier și o scurtă ceremonie de învestire. Este un nou început, după 16 ani în care guvernul a fost condus de conservatoarea Angela Merkel. Dar în același timp nu vorbim despre o ruptură. Scholz a promis continuitate – exact ce își doresc germanii.
Scholz, ministrul de Finanțe din ultimul guvern al Angelei Merkel, i-a condus pe social-democrați spre victorie în alegerile parlamentare federale din 26 septembrie, un scenariu pe care puțini îl prevedeau la începutul anului. Politicanul de 63 de ani, care o emulează pe Merkel în multe privințe, a reușit apoi să încheie o coaliție de guvernare cu Verzii ecologiști și cu Democrații Liberi – liberali – în ciuda unor interese divergente în plan economic și social.
Noul guvern va număra pentru prima dată tot atâtea femei câţi bărbaţi. Iar acestea vor ocupa posturi-cheie, precum cel de Interne sau al Apărării, a anunţat luni Olaf Scholz, informează AFP, citată de Agerpres.
Partidul Social-Democrat (SPD), care va conduce coaliţia guvernamentală, a decis să încredinţeze femeilor portofoliile Ministerelor de Interne, Apărării, Dezvoltării şi Construcţiei.