REACŢIA Curţii Constituţionale la criticile dure privind decizia de majorare a salariilor magistraților CC
Între timp, opoziția parlamentară insistă că amendamentul propus și votat de PAS, care prevede inclusiv dublarea lefurilor magistraților CC, nu reprezintă altceva decât mituirea judecătorilor de către actuala guvernare.
"În opinia noastră, dacă este să vorbim simplu şi direct, în acest mod sunt cumpărate unele decizii necesare pentru actuala putere. Astfel, judecătorii ar putea fi mituiţi. Este o mişcare clară, adică dacă nu ne majoraţi salariul, o să luăm în altă parte. E vorba de ameninţări şi şantaj", a spus Oleg Reidman, deputat BCS.
În replică, deputatul PAS Radu Marian susţine că e mai rezonabil ca judecătorii CC să fie bine plătiţi din bugetul de stat, decât să fie influenţaţi din exterior prin alte metode.
"Ca să nu fie riscuri de recumpărare mai degrabă să-i plăteşti din bugetul de stat decât să fie vulnerabili la orice alte influenţe monetare. Credem că este justificat să aibă un salariu bun", a spus Radu Marian, deputat PAS.
Și fostul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale Viorica Dumbrăveanu a comentat situația. Ea susţine că pe lângă aceste majorări de salarii pe care le vor avea din ianuarie, magistraţii CC se vor bucura și de pensii de lux.
"Dacă să presupunem că un salariul mediu al unui judecător al CC, care a realizat şi un mandat de cinci ani, este de 80 de mii de lei, de exemplu, el va beneficia de o pensie cel puţin de 44 de mii de lei. Atunci când un judecător are un stagiu complet de activitate, mai mare de 20 de an, pentru fiecare an care depăşeşte limita de 20, el mai primeşte încă 3%", a precizat Viorica Dumbrăveanu.
Amendamentul la politica bugetar-fiscală, care prevede salarii duble pentru magistraţii Înaltei Curți, a fost propus de Olesea Stamate, Veronica Roșca și Igor Grosu. Opoziţia parlamentară a anunţat că va depune o sesizare la CC pe motiv că deputații PAS au încălcat Constituţia atunci când au aprobat acest document. Asta pentru că, potrivit articolului 131, alineat 4, din Legii Supremă, amendamentele care prevăd modificări bugetare trebuie să aibă obligatoriu avizul Guvernului, lucru care nu s-a întâmplat.