Un nou port la standarde europene ar putea fi deschis în România
Dunărea delimitează tot sudul județului, dar Teleormanul, deși cu ieșire la fluviu, nu are un port turistic sau unul de mărfuri la standarde europene. Autoritățile din zonă spun că portul la Dunăre este pentru ele o prioritate zero și că un proiect în acest sens, care să beneficieze de finanțare europeană, așteaptă să primească aprobările finale.
În momentul acesta, portul de la Turnu Măgurele nu este într-o stare foarte bună, căile de acces, zona respectivă, platforma sunt deteriorate, recunoaște Mircea Filip, administrator public la Turnu Măgurele.
„Am căutat, am identificat, am întocmit studiul de fezabilitate și deja avem depus un proiect la Ministerul Transporturilor, este în verificare, se cer clarificări. Sperăm să depășim etapa asta și în curând să fim invitați la semnarea contractului de finanțare”, spune Mircea Filip.
„Vrem să amenajăm toată platforma, calea de acces, apă potabilă, canalizare, iluminat, pontoane, reparare, dragarea pe zona respectivă aproximativ 950 de metri, astfel încât navele să poată acosta și să încarce, să descarce marfă, respectiv turiștii să poată coborî”, detaliază oficialul, potrivit Digi24.
„E păcat. V-am zis, am depus proiectul, am înțeles că ar fi singurul proiect depus pentru reabilitarea porturilor dunărene. Sperăm să avem câștig de cauză și să semnăm contractul de finanțare. Ar fi ceva extraordinar pentru noi”, spune Mircea Filip.
Administratorul se gândește și dincolo de beneficiile economice. „Sunt convins că după ce, seara, se încheie activitățile comerciale cetățenii din municipiu - și tineri, și bătrâni - ar putea să beneficieze de zona respectivă luminată corect, păzită corespunzător și să admire, de ce nu, apusul soarelui pe malul Dunării, pentru că avem și trebuie să punem în valoare chestia asta”, spune Mircea Filip.
Adevărul e că aproape că niciun oraș din Europa cu ieșire la Dunăre nu ar fi așteptat până în 2021 ca să aibă măcar un port turistic. Teleormanul și-a căpătat renumele unui pol al sărăciei în România, în special din cauza șomajului, a plecărilor masive din județ ori a unor politici publice care nu au adus bunăstare celor de acolo.
Dar este un județ cu un potențial uriaș, iar acum vrea să încerce să tragă o carte câștigătoare: fondurile europene. Iar faptul că e un județ de graniță, aproape de vecinii bulgari, îi dă o șansă în plus de a avea acces la finanțari europene suplimentare.